Ar trebui sa folosesc aparate pilates pentru antrenament?
Foarte multe dintre reprezentantele sexului frumos, isi indreapta atentia spre antrenamentele cu aparate pilates. Aceste aparate au fost inventate de catre Joseph Pilates, fondatorul disciplinei care si in zilele noastre ii poarta numele.
Un astfel de aparat de antrenament este alcatuit dintr-un cadru (initial a fost din lemn dar aparatele pilates noi au cadrul metalic), o serie de arcuri , curele si scripeti.
Aceasta combinatie de elemente permite efectuarea antrenamentelor pentru toate grupele musculare.
Joseph Pilates a gandit mai intai aceste antrenamente, iar ulterior a creat aparatul pentru efectuarea lor. Motivul era ca antrenamentele sale sa poata antrena tot corpul, intr-un mod mai eficient.
Utilizarea aparatelor pilates pentru antrenamente, vine la pachet cu numeroase beneficii, despre care vom discuta in continuarea articolului.
Beneficiile antrenamentelor cu aparate pilates
Astazi, posibilitatea de a te antrena cu reformerul Pilates si cu sprijinul unor instructori calificati este considerabil amplificata fata de trecut, dar care sunt beneficiile reale ale utilizarii acestui aparat? Cele mai importante dintre ele vor fi pe scurt prezentate in cele ce urmeaza:
1. Imbunatatirea posturii si a echilibrului
Printre avantajele cele mai importante ale acestor antrenamente se numara si imbunatatirea posturii si a echilibrului. Exercitiile efectuate pe acest echipament, de fapt ajuta la intarirea muschilor abdominali, imbunatatind astfel stabilitatea trunchiului si promovand o postura corecta.
O postura buna nu numai ca va face sa pareti mai supli si mai increzatori, dar reduce si riscul de a dezvolta probleme musculare si articulare pe termen lung.
In plus, lucrul la echilibru in timpul exercitiilor cu aparatul reformer, va permite sa dezvoltati o mai mare constientizare a corpului in spatiu, si sa imbunatatiti coordonarea motorie.
Acest lucru este util in special pentru sportivi si cei care practica sporturi care necesita un bun control al corpului si niveluri excelente de stabilitate.
2. Cresterea fortei musculare
Cand vine vorba despre antrenamentele cu aparate pilates, acestea fac posibila cresterea treptata a intensitatii antrenamentului, promovand dezvoltarea unor muschi puternici si tonifiati.
Arcurile reformer ofera o rezistenta constanta si controlata in timpul executarii exercitiilor, permitandu-va sa lucrati intr-un mod tintit asupra muschilor fara a suprasolicita articulatiile.
3. Imbunatatirea flexibilitatii si a elasticitatii corpului
Datorita posibilitatii de a efectua o gama larga de miscari, aparatul Pilates Reformer promoveaza si imbunatatirea flexibilitatii si elasticitatii musculare.
Exercitiile de intindere si intarire efectuate la acest echipament sunt utile pentru prevenirea accidentarilor si imbunatatirea performantei fizice.
Flexibilitatea musculara este esentiala pentru a mentine o gama buna de miscare a articulatiilor si pentru a evita tensiunea si rigiditatea musculara.
Elasticitatea musculara pe de alta parte, permite muschilor sa se adapteze mai bine la efort si sa se recupereze mai rapid dupa antrenamente intense efectuate cu sau fara echipament.
Este de asemenea important sa retineti faptul ca un corp flexibil si elastic este mai putin predispus la accidentari si poate desfasura activitatile zilnice cu mai multa usurinta si agilitate. In plus, flexibilitatea musculara este esentiala pentru cei care practica sporturi care necesita miscari ample si rapide.
Unde pot efectua exercitii si antrenamente Pilates?
Multe persoane, deoarece au la cunostinta informatii despre aceste beneficii ale antrenamentelor cu aparate Pilates, doresc sa afle unde pot incepe practicarea acestor antrenamente.
Exista in majoritatea oraselor, sali sau studiouri dedicate acestor antrenamente Pilates. Acolo, antrenamentele sunt efectuate sub indrumarea unui instructor autorizat.
Exista si posibilitatea de a cumpara aparate pilates pentru a va antrena acasa. Aceasta solutie va poate ajuta sa economisiti timp.
Dar, pana sa folositi acasa aparatul Pilates, este important sa mergeti la antrenamentele sub indrumarea unui instructor. Dupa ce veti invata sa utilizati corect aparatul Pilates, veti putea incepe sa va antrenati si acasa.
Servicii Auto Blog Privat